Împotriva ignoranţei

Trăim într-o vreme când ştiinţa alcătuieşte pi­votul întregului progres uman. A fi ignorant în ştiinţă azi înseamnă a te aşeza singur la coada omenirii. (Grigore T. Popa, ian. 1937)

Pentru că noi dăm mereu dovezi că nu ştim să apreciem de ajuns ma­rea valoare pe care o are ştiinţa pentru dezvoltarea omenirii, vom scoate din cînd în cînd aprecieri de ale marilor personalităţi, care să ne arate dru­mul adevăratului progres. Timpul nostru, şi mai ales în România, a făcut un pas îndărăt, împingînd pe oameni, sub pretextul reînvierii religiei, spre misticism şi bigotism sterilizant. Suntem pentru spiritul religios, care pre­supune adoraţia puterilor divine, o adoraţie cu atât mai mare cu cât le cu­noaştem mai bine; în acest sens orice descoperire nouă înseamnă un nou motiv de uimire şi o nouă probă a minunatelor forţe supreme care ne con­duc. Cercetarea ştiinţifică devine astfel un mijloc sigur de mai mare apro­piere către divinitate. Dar suntem în contra materializării lui Dumnezeu, în contra îngustimii de minte care coboară şi pe om şi imaginea sa despre eternitate şi divin. (…)

Dobândirile ştiinţei sunt foarte mari atât ca număr cât şi ca importanţă a influenţei lor. Ele sunt extraordinar de puternice atât în bine cât şi în rău prin avantajele lor materiale; dar încă mai importante sunt ele prin anumite atitudini ale gândirii, ale judecăţii şi ale acţiunii, pe care le imprimă încet omenirii. (Otis W. Caldwell, „Science remaking the world”)

Acest autor, care este profesor la Columbia University din New-York, găseşte că ştiinţa trebuie răspândită în concluziile ei mari şi publicului cel numeros neştiinţific.

Una din obligaţiile cele mai importante cerute ştiinţei moderne este ca ea să se organizeze şi să prezinte multe din rezultatele ei în aşa fel încât ele să fie observate şi înţelese de persoanele inteligente neştiinţifice.

Din pricina specializării prea întinse ştiinţa se fragmentează şi lucră­torii ştiinţifici pierd vederea de ansamblu a ştiinţei. Pentru asta autorul pro­pune:

organizaţiile ştiinţifice trebuie să adune la un loc oamenii de ştiinţă din diferite sectoare ale acestui fel de preocupare şi să-i facă să înveţe îndeajuns elemen­tele celorlalte specialităţi, atât cât să e permită a înţelege scopurile, ambiţiile şi rezultatele altor specialişti.

Marele public nu mai poate fi lăsat cu totul ignorant în ale ştiinţei, fiindcă:

cunoştinţele ştiinţifice, procesele şi aplicaţiile ştiinţei, au, ajuns la un astfel de grad de dezvoltare în care ignoranţa însemnă pericol şi uneori distrugere.

Trăind într-o epocă ştiinţifică, într-o epocă de cunoştinţe care se acumulează repede, aceasta impune obligaţii însemnate privitoare la educaţie şi privitor la con­trolul social şi industrial.

În faţa ştiinţei moderne acei cari sunt ignoranţi nu pot supraveţui mult. Ei trebuie să caute locuri mai primitive de pe pământ unde mai persistă pentru un timp practici mai elementare. Şi chiar în aceste locuri primitive, ştiinţa repede se va in­filtra şi din nou va apărea necesitatea de a învăţa, de a se mişca, ori de a pieri.

Ce susţine Caldwell pentru indivizi se aplică şi pentru state. Un stat nu poate neglija progresele ştiinţifice fără a se expune la dis­trugere. Exemplul Abisiniei în faţa Italiei – adică a ignoranţei faţă de tehnică – ar trebui să ne îndemne mereu să nu mai neglijăm un singur mo­ment ştiinţa, motorul cel mai efectiv de azi al omenirii.

Grigore T. Popa, Dintr-o carte mai veche, în „Însemnări ieşene”, an. II, vol. III, nr. 2, 1 feb. 1937

Recomandare de lectură:

science cover

De ce e bine să citeşti?

Dar ştiu eu dacă-i bine să citeşti? Pentru cei care-o fac de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni (nu ca la şcoală, aşadar), lectura poate fi o delectare, o simplă trecere de vreme, o obligaţie (când eşti critic), un exerciţiu pur-empatic, o (com)pasiune, o manie, un sedativ, un anxiolitic, un opiu în diverse doze, sau, dimpotrivă, o dezintoxicare, un paradis artificial, o indiscreţie, adică o chioreală pe gaura uşii cărţii (care e aia, nu ştiu!), o obişnuinţă, o fugă de sine însuşi, o spaimă de plictisul de-a rămâne singur, o terapie, un snobism, vocaţia unei emulaţii, una dintre practicile noastre solitare, un „viciu nepedepsit”, o Schadenfreude (când e vorba de eşecul unei vieţi hărăzite marilor izbânzi), o exersare a mai multor existenţe (când personalitatea ţi-e multiplă), un bovarism, o quijotiadă, o nostalgi-a altei lumi, o sete veşnică de aventuri, de aventură, de exotism, de altceva, „de lux, de calm şi voluptate”, o evadare din real (anywhare aut of the world), o insomnie-n nesingurătate, un adjuvant al lui Morfeu, un somnifer, numărătoarea „oilor negre” pe „câmp alb”, o… noapte bună.

Ştefan Foarţă, în vol. Naraţiunea de a fi. Ştefan Foarţă în dialog cu Robert Şerban, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013

Recomandare de lectură:

naratiunea.3d

Ce să însemne o durere de cap?

Limba engleză, care poate exprima gândurile lui Hamlet şi tragedia lui Lear, nu are cuvinte pentru friguri sau durere de cap… Până şi o şcolăriţă, când se îndrăgosteşte, îl are pe Shakespeare sau Keats care să-i pună trăirile în cuvinte, dar să încerce numai un om suferind să-i descrie unui medic o durere din minte, şi engleza e deodată secată de cuvinte. (Virginia Woolf)

Ştii ce vrea să însemne cefaleea? Nu vorbesc de hemicranie sau de durere de cap, e altceva, ştii, e altceva, sunt mai multe lucruri la un loc şi nu e uşor să redai sensul când ai mai multe lu­cruri la un loc… E mai întâi un sunet slab, fiindcă aşa începe, un clopoţel ciudat care e ca o şoaptă sau un vaiet ascuţit, un sonar, vine de departe de tot, din străfunduri, şi tu acum îl percepi şi dintr-odată, se desenează conturul feroce al lucrurilor, ca şi cum acea şoaptă ţi s-ar fi înfipt în vedere, făcând-o mai ascuţită, distorsionând-o, şi ai impresia că ai o prismă în locul ochilor, căci contururile, unghiurile, obiectele şi-au lărgit existenţa în spaţiu, s-au dilatat, şi-au schimbat geometria, şi acum nu mai au aceeaşi semnificaţie pe care o aveau înainte, de exemplu, dulapul de acolo din capăt devine un cub, un cub şi atât, nu mai are sensul de dulap şi, în momentul acela, totul se vălureşte, spaţiul se umflă ca o maree şi vine răul de mare al cefaleei, ca nişte foale ce respiră şi pe care eşti aşezat, te unduieşti, trebuie să stai jos, podeaua devine lichidă şi în jurul tău respiră un plămân care îţi pare întregul univers, de fapt, înăuntrul tău, şi tu eşti deasupra lui şi în acelaşi timp eşti înăuntru, un grăunte de praf ce flutură în alveolele unui plăman monstruos care se dilată şi se strânge în ritmul răsuflării, iar tu îţi strângi tâmplele, încercând să potoleşti valurile ce s-au pornit în cap ca o furtună în care te îneci, asta e cefaleea…

Antonio Tabucchi, Tristano moare. Traducere de Vasile Mitu, Ed. Polirom, Iaşi, 2009

Despre succes

Succesul moral inspiră foarte multă invidie, respect prea puţin şi dragoste deloc; iar succesul material, inspiră, pe lângă invidie, tot atât de mult respect şi, dacă nu dragoste, închinăciune desigur. (I.L. Caragiale, Despre lume, artă şi neamul românesc. Antologie de Dac C. Mihăilescu, Ed. a 2-a, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2012)

Dacă vrei să reuşeşti în viaţă, respectă legile onoarei. Munca şi talentul, dragostea de om şi creaţie au fost întotdeauna căile succesului adevărat.

Nu succesul în sine ne creează o viaţă civilizată ci setea de adevăr la nivelul unei responsabilităţi în faţa spiritului care ne conduce. Nu senzaţiile tari măresc cuprinsul nostru ci ataşarea sinceră şi selectată la o realitate complexă din care reţinem autenticul şi durabilul. Nu înclinaţiile, de cele mai multe ori subumane ci dreapta judecare şi dragostea pentru frumos ne fac mai buni şi mai înţelepţi.

Viaţa este gravă în premisele sale şi demnă de aspiraţiile sale; să ne purtăm succesul în acest sens.

Ernest Bernea, Mic tratat de înţelepciune şi virtute, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001.

Filosofia succesului a dominat epoca noastră nefericită. Caracterul ei, care este uneori imoral şi întotdeauna amoral, face din acţiunea noastră un fapt natural, un fapt care se petrece dincolo de bine şi de rău. Filosofia succesului, împreună cu această mare cucerire a inteligenţei –  tehnica, fac un cuplu negativ al vieţii umane ce poate duce până la distrugerea civilizaţiei.

Atâta vreme cât omul merge pe instincte şi pe senzaţii – fie ele plăcute –, atâta vreme cât merge pe apetit şi pe înclinaţii fără control, el cade din umanitate, atâta vreme cât cucereşte lumea şi viaţa numai pe calea succesului, fără demersul raţiunii şi spiritului, omul nu mai este om şi cade în apele tulburi ale răului.

Ernest Bernea, Meditaţii filosofice. Note pentru o filosofie inactuală, Ed. Predania, Bucureşti, 2010.

O aşezare de durată a istoriei nu ţine de succesul politic şi angajarea maselor într-o direcţie, ci de exprimarea în aşezăminte şi rânduieli sociale a fondului uman profund şi a aspiraţiilor lui istorice.

Cultura s-a transformat în propagandă şi distracţie, binele în succes material, frumuseţea în rafinament pervers.

Disciplina interioară nu mai există. Totul este neprevăzut, neînchipuit şi tare. Frăgezimea şi delicateţea, muzicalitatea sentimentelor nu se mai produce. Nici moral, ca şi intelectual, nu se mai poate ordona nimic. Totul se petrece din afară, la periferie pentru succesul imediat, practic şi material.

Ernest Bernea, Criza lumii moderne, Ed. Predania, Bucureşti, 2011.

Unde a existat omul a funcţionat şi minciuna, dar azi pare că e o poveste cu întâmplări miraculoase; oamenii cred în puterile ei ca-ntr-o cale principială, ca-ntr-o magie a succesului, de un rafinament pur şi strălucitor. (…) Minciuna e minunată, bogată şi plină de farmec prin speranţele ei dar nu mai puţin e insinuantă şi subversivă. Templul ei e fără cupolă şi îngerii ei nu ştiu cânta; ea se face că este ceea ce nu este şi stăruie pe căile succesului.

Într-o lume în care unitatea de măsură este banul şi relaţiile, în care însăşi gloria revine celor ce le posedă, este uşor de înţeles că valoarea proprie a omului contează mai puţin şi că succesul este în primul rând apreciat. (…) Succesul este rezervat în deosebi celor ce sunt „deştepţi”, ceea ce vrea să spună că el revine oamenilor calculaţi şi egoişti, acelora care nu văd şi nu fac nimic dincolo de interesul personal – acela ce-l socotesc ei a le fi propriu – , interes pentru care la nevoie cei ce apar în cale, toţi trebuie să cadă ca spicele sub seceră.

Omul modern însă a privit progresul numai social şi tehnic, a încercat un progres în ordinea exterioară a lucrurilor. De aceea a cunoscut numai cuceriri de ordin material, a crescut în sens exterior. Ce s-a întâmplat însă? Ordinea de lucruri pe care încearcă să o cucerească realitatea pe care vroia să o stăpânească i-a cerut să meargă şi să caute cu orice preţ succesul. Pe această cale omul modern însetat de progres a cunoscut demisia moralei. Succesul are tocmai acest caracter de cucerire a lumii materiale, a stăpânirii lumii din afară de dincolo de noi. Omul modern vizând un astfel de obiectiv a făcut totul şi pe toate căile ca rosturile sale să fie împlinite. De aici amoralitatea succesului şi degradarea omului condus de gândul succesului. (…) Succesului i se opune depăşirea de sine, setea de perfecţiune, creaţia. Depăşire înseamnă tot progres, dar un progres moral, nu material. A creşte în acest sens nu înseamnă a câştiga o realitate materială dincolo de tine şi de a ţi-o însuşi, ci înseamnă a experimenta interior până a pătrunde o nouă zonă a ceea ce îi este dat să cucerească omul ca fiinţa spirituală.

Omul de azi este grăbit, preocupat de acţiuni exterioare; el urmăreşte cu toată energia un succes în ordinea economică sau politică, nemaiavând vreme de pierdut cu aplecări în adâncul fiinţei sale interioare, cu retrageri purificatoare sau sforţări în sensul valorilor spiritului.

Ernest Bernea, Preludii. Îndemn la simplitate. Cel ce urcă muntele. Treptele bucuriei, Ed. Predania, Bucureşti, 2011.

Despre originalitate

Originalitatea e ceva născut omului. Sunt unii, însă, care neputând să atragă atenţiunea prin propriile lor forţe intelectuale, caută să devină populari, întrebuinţând fel de fel de mijloace pe care le manifestă printr-un exterior extravagant fie ca îmbrăcăminte, fie ca mod de a se exprima ca şi atitudine.

Aceştia sunt farsorii, care deşi reuşesc uneori să inducă în eroare chiar persoanele cele mai serioase, pentru moment bineînţeles, totuşi, nu pot parveni până la urmă, căci se demască ei singuri şi deodată apar în toată goliciunea lor intelectuală şi morală. Neputând să-şi creeze adevărata lor aureolă cu care să-şi poată încununa activitatea lor demagogică, se zbuciumă în toate chipurile, când a imita îmbrăcămintea vreunui om de seamă, când a vorbi şi gesticula ca dânsul, devenind nişte ridicoli care încetul cu încetul se pierd în marea mulţime a mediocrităţilor, cu toată larma ce o fac în jurul numelui lui.

Omul cu adevărat original, se cunoaşte îndată. El n-are nevoie nici să se uite în oglindă pentru a-şi aranja figura şi îmbrăcămintea, nici a face exerciţii de gesturi pentru a imita pe vreun personaj oarecare.

Pe adevăraţii originali nu-i preocupă absolut deloc gândul de a face din persoana lor obiectul atragerii privirilor celorlalţi. Ei se poartă aşa cum sunt, umblă şi vorbesc aşa cum le este firea.

Un original veritabil nu caută să-şi facă niciodată reclamă, pe când farsorul şi demagogul se demască imediat.

Pe aceştia îi preocupă în primul rând munca serioasă şi stau de o parte de acele mişcări care ar putea să-i sustragă de la ocupaţiunile lor zilnice, şi pentru care îşi pun toată puterea de muncă şi tot entuziasmul ca şi sinceritatea cea mai curată.

Aceasta se observă şi în operele lor, în care bunul simţ joacă rolul tot aşa de principal ca ştiinţa ce o dezvăluie în toată complexitatea ei, fără a cădea în acel pedantism care e patrimoniul spiritelor mediocre.

Din volumul Figuri ieşene, Institutul de Arte Grafice şi Editură „Viaţa Românească”, 1927, autor Ioan Dafin

Motivează, conectează şi dă putere

Mişcările au lideri, iar mişcările fac ca lucrurile să se întâmple. Liderii au discipoli. Managerii au angajaţi. Managerii produc jucărele. Liderii produc schimbare.

Fuga de stabilitate este o mare oportunitate pentru tine.

Marii lideri creează mişcări oferind oamenilor posibilitatea de a comunica. Oferă oamenilor instrumentele necesare pentru a intra în legătură, în loc să le solicite să-i urmeze.

Viaţa este prea scurtă ca să ne împotrivim forţelor schimbării. Viaţa este prea scurtă pentru a urî tot ce facem zi de zi. Viaţa este mult prea scurtă pentru a face lucruri mediocre. Şi aproape orice e standard este considerat, astăzi, mediocru.

[Liderii] conectează şi inspiră. Nu administrează.

… microliderii din tranşee şi adepţii lor entuziaşti schimbă lucrurile, nu şeful care, în aparenţă, conduce grupul.

Implică-te, retrage-te, dar nu sta degeaba.

Nu vei reuşi să-ţi dezvolţi cariera sau afacerea sau să-ţi întreţii tribul dacă urmezi majoritatea. Majoritatea oamenilor sunt, de fapt, predispuşi să ignore noile tendinţe, pe cei mai buni angajaţi sau ideile mari. (…)
Aproape toată creşterea de care poţi beneficia apare atunci când nu eşti la fel ca majoritatea oamenilor şi când munceşti din greu pentru a place oamenilor care nu reprezintă majoritatea.

Eşti blocat în evenimente, în loc să fii ocupat cu transformarea lucrurilor în sensul dorit de tine?

Primul lucru pe care trebuie să-l ştii este că indivizii au mai multă putere decât niciodată în istorie. O singură persoană poate revoluţiona o industrie. O singură persoană poate declara război. O singură persoană poate reinventa ştiinţa, politica sau tehnologia.

A iniţia este cu adevărat dificil şi este exact ceea ce fac liderii. Ei văd ceea ce alţii ignoră şi profită imediat de ocazie. Ei generează evenimentele la care alţii trebuie să reacţioneze. Ei determină schimbarea.

A pregăti un student să se comporte ca o oaie este mult mai uşor decât a proceda invers. A preda bazându-ne pe teste, a impune o atitudine obedientă şi a utiliza teama ca factor de motivaţie sunt cele mai simple şi mai rapide metode de a trece un copil prin şcoală. Atunci de ce ne mirăm că absolvă cele mai multe oi?

Atunci când angajezi oameni fantastici şi le acorzi libertate, fac treburi fantastice.

Oricând poţi pretinde cariera pe care o meriţi prin simplul refuz de a merge pe acelaşi drum ca şi ceilalţi, doar pentru că alţii o fac.

Nu ai suficient timp pentru a fi şi nefericit şi mediocru în acelaşi timp.

Secretul conducerii este simplu: întreprinde numai acţiunile în care crezi! Pictează un tablou al viitorului! Mergi acolo! Oamenii te vor urma.

Cel mai mare inamic al schimbării şi al conducerii nu este un „nu”. Este un „nu încă”. „Nu încă” este cea mai sigură şi cea mai simplă cale de a împiedica schimbarea. „Nu încă” îi dă o şansă statu-quoului să se regrupeze şi să amâne inevitabilul pentru încă o schimbare. (…) Este un mic preţ dacă începi prea devreme, dar o penalizare uriaşă dacă întârzii. Cu cât aştepţi mai mult să lansezi o inovaţie, cu atât mai puţin merită efortul.

Oamenii nu te urmează dacă nu cred că poţi ajunge acolo unde spui că te îndrepţi.

… cei mai mulţi oameni vor să fii mediu, iar asta nu duce nicăieri. Dacă Henry Ford ar fi ascultat, după cum ne spune, astăzi am avea bice de cai mai bune, nu maşini.

Oamenii nu cred ce le spui. Rareori cred ce le arăţi. Adesea cred ce le spun prietenii. Întotdeauna cred ce îşi spun ei înşişi. Ce fac liderii: le oferă oamenilor poveşti pe care şi le pot spune ei înşişi. Poveşti despre viitor şi despre schimbare.

Pur şi simplu o poţi face. Singurul care poate spune nu eşti tu.

Seth Godin, Triburi. Avem nevoie de tine să ne conduci. Traducere din engleză de Dan Bălănescu, Ed. Publica, Bucureşti, 2010

Recomandare de lectură:

Comunicarea medicală diversificată

Una din cele zece conferinţe TEDMED (Technology, Entertainment, Design) găzduite de universităţile din Europa s-a desfăşurat, la 19 aprilie a.c. la Iaşi, în paralel cu TEDMED Washington D.C. Evenimentul, organizat de U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi, alături de Rotary Internaţional, Rotaract Iaşi 2000 şi Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi, şi a prilejuit o serie de prezentări – fie live din Washington D.C., fie susţinute de medici specialişti din Iaşi şi nu numai, precum şi o sesiune de dezbateri pe teme actuale de interes medical, totul încheindu-se cu o sesiune de programare neurolingvistică şi o prezentare privind legătura dintre fotografie şi medicină. Una din lucrările prezentate a fost susţinută de dr. Richard Constantinescu, de la U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi, coordonatorul cursului de „Creativitate şi branding în medicină”, pe care l-am provocat la un dialog.

O părere despre TEDMED Live Iaşi? Despre temele prezentate!?

A fost o experienţă interesantă. Cei prezenţi s-au simţit conectaţi la o comunitate mondială de elită. TEDMED presupune inspiraţie şi creativitate dar şi spirit ludic. Deşi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a găzduit evenimentul, iniţiativa a aparţinut unor tineri studenţi – Alexandra Mihăilă, Nikos Markis şi Dan Cristian Moraru – care au înţeles necesitatea diversificării contextelor de învăţare. A fost o zi în care invitaţii, din domenii diverse, au vorbit despre fotografie medicală, cercetare, oncologie, durere, bucuria dăruirii, educaţie sau comunicare. S-a vorbit despre dezvoltare, colaborare şi implicare, elemente esenţiale în peisajul medical actual.

În ce constă comunicarea medicală astăzi? între Cum se desfăşoară şi cum ar trebui să se desfăşoare?

Astăzi şi mereu, comunicarea în sănătate presupune ascultare, dialog şi implicare, fie ea faţă în faţă sau online. Comunicarea înseamnă a-ţi păsa de celălalt. Este tăcerea, durerea şi speranţa din spatele cuvintelor. Este emoţie, poveste şi sens. Comunicarea contribuie la calitatea actului medical, iar în era social media dobândeşte noi dimensiuni. Medicii au devenit conştienţi de oportunităţile şi provocările care se deschid prin prezenţa e-pacienţilor în mediul online. Astfel, ei devin parteneri în actul medical. Dr. Bryan Vertabedian, vorbind despre medici şi social media, afirma că „nu este o opţiune, medicii au obligaţia de a se afla acolo”. Social media reprezintă un potenţial enorm pentru medici, pacienţi şi familiile acestora. Prin comunicare se promovează o cultură medicală şi se consolidează conceptul de medicină participativă.

De ce are nevoie ca să fie eficientă?

De valoare. Mutarea accentului de pe volum pe valoare. Este necesar să părăsim rigiditatea sistemelor şi să adoptăm o abordare organică în medicină. Să trecem de la educaţia medicală industrială la cea colaborativă. Să aplicăm heartstorming-ul în echipele noastre.

Ce puteţi spune despre tinerii prezenţi la eveniment?

Tinerii studenţi doresc să respire un aer proaspăt. Ei reprezintă generaţia care se joacă, gândeşte şi lucrează altfel decât au făcut-o părinţii şi profesorii lor. Vor interacţiune şi participare reală. Sens. Universitatea trebuie să se adapteze pentru ei şi nu invers. Privit materialiceşte, Grigore T. Popa spunea adesea că nu este nicio diferenţă între o universitate şi o fabrică. Pentru ca universitatea să nu fie decât „un schelet montat, rece şi mort, nemişcat şi indiferent” este necesar să existe „profesori activi”, „flacăra însufleţitoare a minţilor neastâmpărate”, „continua trepidare a tinerilor dornici de a se instrui” şi „elanul creator al acestora”. Clădirea şi instrumentarul nu formează o universitate pentru că „fără subtila vibrare a intelectului” palatul universităţii „ar fi o tristă şi rece construcţie arhitecturală şi nimic mai mult”. Studenţii care au participat la eveniment sunt vii, arată că le pasă şi că doresc mai mult de la ei şi de la profesorii lor.

O concluzie scurtă?

Am citit numeroase comentarii pe reţelele de socializare după TEDMED Live Iaşi şi am observat că sunt şi alte centre universitare care doresc să organizeze un asemenea eveniment. S-a declanşat o mişcare interesantă în lumea medicală, diferită de ceea ce exista, în care studenţi, medici şi diverşi profesionişti vorbesc despre provocare, gândire diferită dar mai ales despre speranţe şi visuri, despre suflet şi curaj. În concluzie: inovaţia vindecă!

Dumitru Şerban

Viaţa Medicală, nr. 17, 26 aprilie 2013, p. 9

Medical communication and the Iron Triangle

Vineri, 19 aprilie 2013, în cadrul TEDMED Live Iaşi voi discuta despre comunicarea medicală.

Tema prezentării:

Medical communication and the Iron Triangle: stepping outside the cage.

Discursul va fi urmat de o dezbatere în care doresc să implicăm publicul prezent în Aula „George Emil Palade” a U.M.F. Iaşi.

ted med 1