Planurile care au mai mult de câteva pagini ajung simple fosile în fişetul tău.
Nu e nicio problemă dacă găseşti soluţii din mers. Pur şi simplu urcă în avion şi pleacă. Poţi să-ţi cumperi o cămaşă mai frumoasă, nişte cremă de ras şi o periuţă de dinţi după ce ajungi.
Poate ţi de pare înfricoşător să lucrezi fără un plan. Însă a urma orbeşte un plan care nu are nicio legătură cu realitatea e şi mai înfricoşător.
Oricine înfiinţează o nouă afacere pune ceva în mişcare. Pentru asta nu ai nevoie de un MBA, de o diplomă, de un costum pretenţios, de o servietă şi de o toleranţă deosebită la risc. Ai nevoie doar de o idee, de puţină încredere şi de un imbold ca să pui lucrurile în mişcare.
Ca să realizezi o muncă de calitate, trebuie să ai senzaţia că munca ta are un efect, că influenţezi vizibil universul, că iei parte la ceva important. (…) Vrei să ai senzaţia că, dacă nu ai mai face ceea ce faci, cei din jur ar observa. (…) Dacă tot vrei să faci ceva, fă ceva care contează.
Contează ceea ce faci; nu ceea ce gândeşti, spui sau planifici.
Crezi că ai o idee atât de valoroasă? Atunci încearcă să o vinzi şi vezi ce primeşti în schimbul ei. Nu cine ştie ce, vei spune, probabil. Până când nu începi să faci ceva, ideea ta genială este doar atât, o idee. Şi cu toţii avem câte una asemenea.
Iată ce-i sfătuia Stanley Kubrik pe cineaştii în devenire: „Puneţi mâna pe o cameră şi pe o rolă de film şi faceţi un film, nu contează de care”. Kubrik ştia că, atunci când eşti începător într-un domeniu, trebuie să începi să creezi. Cel mai important lucru este să începi să faci ceva. Prin urmare, ia-ţi o cameră, apasă pe butonul de înregistrare şi începe să filmezi.
Ideile sunt ieftine şi numeroase. Ideea iniţială de la care porneşti este un aspect atât de neînsemnat al unei afaceri încât e aproape un element neglijabil. Adevărata întrebare este cât de bine reuşeşti să o pui în practică.
Dacă-ţi doreşti ceva suficient de mult, îţi faci timp, indiferent de celelalte obligaţii pe care le ai. Adevărul este că majoritatea oamenilor pur şi simplu nu-şi doresc ceva suficient de mult şi îşi protejează eul invocând scuza lipsei de timp. Nu încerca să scapi cu scuze. Tu eşti singurul răspunzător pentru îndeplinirea visurilor tale.
A susţine un principiu nu se limitează la a scrie undeva despre el. Înseamnă să crezi în el şi să te comporţi ca atare.
„Nu am suficient timp / destui bani / destui oameni / suficientă experienţă.” Nu te mai lamenta! Mai puţin înseamnă mai bine. Constrângerile sunt avantaje mascate. Resursele limitate te obligă să te descurci cu ce ai. Nu e loc de risipă. Iar asta te obligă să fii creativ. (…)
Aşadar, înainte să te apuci să te dai de ceasul morţii că „nu ai suficient”, vezi cât de departe poţi ajunge cu ceea ce ai deja.
Poţi transforma rapid o serie de idei bune într-un produs prost dacă încerci să le pui în practică pe toate odată. Pur şi simplu nu poţi să faci tot ce-ţi doreşti şi să mai iasă şi bine. Timpul, resursele, capacităţile şi atenţia îţi sunt limitate. Şi aşa e greu să faci bine un singur lucru. Să te străduieşti să-ţi iasă bine zece lucruri deodată? Las-o baltă! Sacrifică aşadar câteva idei la care ţii pentru un rezultat final favorabil. Înjumătăţeşte-ţi ambiţiile. (…) Şi oricum, majoritatea ideilor tale nemaipomenite nu ţi se vor mai părea aşa de grozave când le priveşti dintr-o altă perspectivă. Iar dacă sunt cu adevărat fantastice, le poţi pune în practică mai târziu. (…) Aşadar începeţi să eliminaţi. Ca să ajungeţi la ceva foarte bun, trebuie să începeţi prin a elimina ceea ce este doar bun.
Ia-ţi angajamentul de a lua decizii. Nu aştepta soluţia ideală. Ia o decizie şi mergi mai departe. (…) Deciziile înseamnă progres. Fiecare decizie luată e o cărămidă ce se adaugă la fundaţie. Nu poţi construi nimic pe baza promisiunii „Ne vom hotărî mai târziu”, însă poţi să construieşti ceva pe baza afirmaţiei „Am terminat”. (…) Nu contează cât de mult planifici, oricum ai să greşeşti într-o oarecare măsură. Nu înrăutăţi situaţia analizând totul exagerat de mult şi întârziind înainte să începi măcar. Proiectele lungi te demoralizează. Cu cât durează mai mult etapa de dezvoltare, cu atât mai puţin probabilă devine lansarea. Ia decizia, mergi mai departe şi produ ceva chiar acum, cât încă ai motivaţia şi inerţia necesare pentru a o face.
Contează lucrurile la care renunţi. Prin urmare caută în permanenţă lucruri pe care să le elimini, să le simplifici şi să le eficientizezi. Fii ca un custode. Păstrează doar esenţialul. Elimină elementele până rămân doar aspectele cele mai importante. Apoi ia-o de la capăt. Poţi oricând să adaugi alte elemente mai târziu dacă e nevoie.
… pur şi simplu nu ai nevoie de cel mai bun echipament din lume ca să fii bun. Şi cu siguranţă nu ai nevoie de asta ca să începi. (…) Contează conţinutul. Poţi să cheltui o avere pe aparatură sofisticată, dar, dacă nu ai nimic de spus… ei bine, nu ai nimic de spus.
Foloseşte ceea ce ai deja sau ce-ţi poţi permite la un preţ redus. Şi treci la treabă. Nu contează aparatura, ci să faci cât mai multe cu ceea ce ai. Tu dai tonul.
Nu-ţi mai imagina ce va funcţiona şi ce nu. Pune în practică şi vei afla.
Poţi fura cuvintele, imaginile sau codul cuiva într-o clipă. Iar asta înseamnă că este tentant să încerci să-ţi construieşti o afacere copiindu-i pe alţii. Însă aceasta e calea sigură către eşec. Când copiezi astfel, problema este că sari peste etapa în care înţelegi chestiunea respectivă. Şi nu te poţi dezvolta decât înţelegând lucrurile. Trebuie să înţelegi de ce dă roade o abordare sau de ce un lucru este aşa cum este. Atunci când nu faci decât să copiezi, ratezi această etapă. Redai doar ultimul nivel în loc să înţelegi toate nivelurile precedente. Mare parte din munca investită de creatorul iniţial nu de vede. Nu e evidentă la nivel superficial. Imitatorul nu ştie de ce un lucru arată într-un anumit fel, de ce un material are o anumită textură sau un text are un anumit stil. Copia e surogatul unei concluzii. Nu aduce cu sine substanţă, înţelegerea chestiunii şi nici vreo bază pentru deciziile viitoare. În plus, dacă îi imiţi pe alţii nu ai cum să ţii pasul. Vei fii întotdeauna într-o postură pasivă. Nu conduci niciodată, ci doar îi urmezi pe alţii. Nu faci decât să creezi ceva ceea ce e deja depăşit – o simplă copie ieftină, o variantă inferioară a originalului. Ce viaţă e asta?
Dă-i un aer personal produsului tău şi tuturor activităţilor legate de acesta: modul în care îl vinzi, modul în care oferi asistenţă tehnică, modul în care îl explici şi modul în care îl livrezi. Concurenţa nu are cum să concureze aerul personal al produsului tău.
Faptul că ai un inamic îţi oferă şi o poveste grozavă pe care să le-o spui clienţilor. Întotdeauna eşti remarcat atunci când adopţi o poziţie fermă.
De ce ai de gând să fii ca toţi ceilalţi, atunci de ce-ai mai intrat în joc? Dacă nu faci decât să imiţi concurenţa, existenţa afacerii tale nu mai are niciun rost. Chiar dacă ajungi să pierzi, e mai bine să te duci la fund luptând pentru lucrurile în care crezi, nu imitându-i pe alţii.
… lasă-ţi cele mai recente idei geniale „să se răcorească” o vreme. Bineînţeles, e mai bine să ai cât mai multe idei grozave. Entuziasmează-te! Dar nu acţiona în vâltoarea momentului. Notează-le şi lasă-le deoparte câteva zile. Apoi, evaluează cu calm locul real printre priorităţile tale.
Un produs care execută funcţiile de bază fără cusur s-ar putea să nu pară aşa de incitant ca produsele concurente care sunt împodobite cu tot felul de zorzoane. Adesea, un produs care e foarte bun doar la puţine lucruri nu gâdilă privirea de la distanţă. Dar nu-i nimic. Îţi doreşti o relaţie pe termen lung, nu o aventură de-o noapte.
Instruieşte-i pe ceilalţi şi vei crea o legătură care nu are cum să se consolideze cu ajutorul tacticilor tradiţionale de marketing. Să cumperi atenţia oamenilor cu un anunţ într-o revistă sau cu un banner online e ceva. Dar să le câştigi loialitatea învăţându-i ceva creează o cu totul altă legătură. Astfel, vor avea mai multă încredere în tine. Te vor respecta mai mult. Chiar dacă nu-ţi folosesc produsul, tot pot să fie fanii tăi.
Nu-ţi fie teamă să-ţi expui defectele. Imperfecţiunile sunt reale şi oamenii reacţionează la ceva real. De asta ne plac florile adevărate, care se ofilesc, şi nu cele perfecte, de plastic, care nu se schimbă niciodată. Nu-ţi face griji cu privire la modul în care ar trebui să vorbeşti şi să te comporţi. Arată lumii cum eşti în realitate, cu toate cusururile tale.
Lipsa de perfecţiune are farmecul ei. Acesta e esenţa principiului japonez wabi-sabi. Wabi-sabi apreciază caracterul şi unicitatea, nu faţada lucioasă. Ne învaţă să acceptăm crăpăturile şi zgârieturile. De asemenea, se referă şi la simplitate. Elimini elementele ornamentale şi foloseşti ceea ce ai. Leonard Koren, autorul unei cărţi despre wabi-sabi ne dă următorul sfat: redu până ajungi la esenţial, dar nu elimina şi poezia. Menţine lucrurile curate şi nu le îngreuna, dar nici nu le steriliza. E frumos spus: nu elimina poezia din ceea ce faci. Atunci când ceva e şlefuit prea mult, îşi pierde spiritul. Seamănă cu un robot.
Fă ceva care să aibă sens! Fă-te remarcat! Ieşi în evidenţă! Fii de neuitat! Doar aşa vei ajunge să apari în presă.
Oamenii au nevoie de diversiuni. Îi ajută să alunge monotonia zilei de lucru.
Jason Fried, David Heinemeier Hansson, Rework. Traducere din engleză de Cristina Popescu, Ed. Publica, Bucureşti, 2011
Recomandare de lectură:
Pingback: dacă îți lipsea motivația « Eu. Sunt. Liber.